Moștenirea lui Elias dintr-un sat din Sahara olteană

Divertisment

Satul Dîrvari este greu de descoperit pe harta județului Mehedinți, nu fiindcă se află la 80 de kilometri de municipiul Drobeta Turnu Severin, ci pentru că este împresurat de nisipuri mișcătoare care, de multe ori, îi șochează pe cei care se aventurează până în această zonă.

În perimetrul localității din timpuri străvechi au fost descoperite câteva situri arheologice care confirmă existența oamenilor pe aceste meleaguri din neolitic, la punctul „La ochiuri” sau la „Cetățuie” existând rămășițele unor așezări și fortificații.

Satul Dîrvari părea uitat în istorie, dar cu toate acestea în preajma anului 1910 s-a produs un miracol: un industriaș și moșier notoriu din București, Jacques Menachem Elias (1844-1923), a cumpărat în zonă peste 400 de hectare de teren agricol.

Viața țăranilor însă nu s-a schimbat, ei trăind în sărăcie și bucurându-se doar atunci când proprietarul pământurilor bântuite de secetă ajungea în sat și, om larg la pungă, le dăruia bani și bucate să-și hrănească gurile flămânde.

Când au aflat țăranii că Elias devenise consilier al regelui Carol I au sperat că sosise vremea lor să trăiască asemeni celor din Paris, unde se vorbea că acesta avea mai multe case. Din păcate, la 14 mai 1923 șansa lor s-a năruit. Jacques Menachem Elias a decedat.

Târziu, urmașii lor aveau să afle că printr-un testament redactat la 2/15 decembrie 1914 el a desemnat ca legatar universal Academia Română, căreia i-a lăsat toată averea mobilă și imobilă „oriunde s-ar afla această avere, în țară și în străinătate”, inclusiv pământurile din Dîrvari.

Conform dorinței sale, Academia Română a înființat o fundație de cultură națională și de asistență publică numită, după numele tatălui său — Fundația familiei Menachem H. Elias, care avea să gestioneze averea rămasă în scopul „promovării culturii din România, alinării boalelor săracilor noștri, încurajării elementelor valoroase, sprijinirii cauzelor nobile. Și aceasta fără deosebire de origine, pentru toți cei care merită să fie ajutați”.

Vicisitudinile istoriei au lipsit multă vreme locuitorii din Dîrvari de binefacerile lui Jacques Menachem Elias. Dar acestea nu puteau să rămână la nesfârșit.

În anul 2008 ia ființă Ferma agricolă „Elias”. Inginerul Felix Odină devine șeful ei. S-a gândit că nu poate altcumva să cinstească numele celui care a adus câțiva ani din viață o fărâmă de Occident într-un loc izolat, pierdut la capătul lumii, decât să dezvolte o agricultură performantă pe suprafața de teren moștenită de la Jacques Menachem Elias.

„Pentru prima oară în România am introdus un sistem de irigații unic. Am forat 12 puțuri la o adâncime de 100 metri, al căror debit de apă este de 4,6 litri/secundă, am construit trei bazine de acumulare cu o capacitate de 2.000 metri cubi și am achiziționat câteva rampe mobile din Franța care pulverizează apa în culturi”, a declarat, pentru AGERPRES, inginerul Felix Odină.

Deocamdată, sunt irigate doar 130 hectare cu grâu, 87 hectare cu porumb, 107 hectare cu floarea soarelui și șapte hectare cu pomi fructiferi.

„Deși eforturile financiare sunt mari, cheltuim aproximativ 100.000 de euro la 100 de hectare, iar satisfacția noastră este aceea că rezultatele sunt pe măsură”, a precizat Odină.

Șeful fermei „Elias” a arătat că investiția de la Dîrvari, „satul din Sahara olteană”, unde exista până în 1989 un sistem de irigații pe aproape 20.000 de hectare terenuri agricole, s-a ridicat la peste 350.000 de euro.

„În împrejurimi fenomenul de deșertificare s-a accentuat, peste zece mii de hectare din sudul județului Mehedinți au devenit aride. Acolo mai cresc doar mărăcinii”, spune Odină.

El consideră că acum Dîrvari-ul nu numai că a devenit o oază în mijlocul unei pustietăți care amintește de deșertul Saharei, ci a renăscut din cenușa istoriei.

„Și toate acestea se datorează unui singur om, lui Jacques Menachem Elias, cel care a avut curajul să riște și să cumpere aici 420 de hectare. Bineînțeles că meritul este și al nostru, am transformat pământurile sale în pământuri mănoase, peste care veghează benefic spiritul său”, este de părere inginerul.

Cele peste 2.500 de suflete de oameni câte trăiesc astăzi în Dîrvari nu cunosc multe lucruri despre Jacques Menachem Elias, dar când privesc holdele cum se unduie în bătaia vântului și când simt mirosul azimei ieșită din cuptor, gândul le fuge în trecut la un om despre care Grigore Antipa a scris: „a muncit fără odihnă până la cele mai adânci bătrâneți, a adunat ca o albină, fără a cheltui pentru sine decât strictul necesar unui trai de o modestie exemplară și a destinat apoi tot fructul muncii sale realizării unui măreț ideal, care este înălțarea patriei, prin crearea de instituții de cultură, de preferință de cultură practică și înfrățirea fiilor ei prin tovărășie de muncă, de bucurie și de suferință”.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *