„Creșterea mobilității urbane prin modernizarea și eficientizarea transportului public, reabilitare căi de rulare transport public, inclusiv piste bicicliști si realizare sistem inteligent de trafic management”

Social

Titlul proiectului: „Creșterea mobilității urbane prin modernizarea și eficientizarea transportului public, reabilitare căi de rulare transport public, inclusiv piste bicicliști si realizare sistem inteligent de trafic management”

SMIS: 128542

Denumirea beneficiarului: UAT Municipiul Drobeta Turnu Severin

Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni, respectiv intre 01.12.2018 – 30.11.2021, contractul de finanțare fiind semnat in data de 07.11.2019.

Valoarea totala a proiectului: 82.104.612,83 lei inclusiv TVA, din care contribuția UE este in suma de 67.455.473,29 lei inclusiv TVA, contribuția națională este in suma de 10.316.719,33 lei inclusiv TVA, cat si contribuția proprie in proiect in valoare de 4.332.420,21 lei inclusiv TVA din care 2.745.232,50 lei inclusiv TVA reprezintă cheltuiala neeligibila si 1.587.187,71 lei inclusiv TVA reprezentând 2% din valoarea eligibila.

Obiectivul proiectului: Obiectivul general al proiectului este reprezentat de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul Municipiului Drobeta Turnu Severin prin promovarea mobilității urbane durabile și prin implementarea de măsuri care să conducă la realizarea unui sistem modern de transport public, care să acopere cerințele și necesitățile locuitorilor și să asigure creșterea cotei modale a acestui mod de deplasare, implementarea unui sistem inteligent de trafic management și monitorizare bazat pe soluții inovative de eficientizare, inclusiv centru de comandă si reabilitare de căi de rulare transport public, inclusiv piste bicicliști.

Proiectul contribuie la atingerea obiectivului specific 4.1 prin implementarea măsurilor de modernizare a sistemului de transport public conduce la o reducere a numărului de deplasări cu vehiculul privat, datorită comutării către modurile de deplasare alternative, și în special către transportul public, precum și la o creștere a vitezei comerciale a vehiculelor de transport public, datorită achiziției de vehicule noi și a implementării funcției de acordare a priorității pentru autobuze în locațiile semaforizate. Datorită utilizării vehiculelor electrice, conform studiului de trafic emisiile de gaze cu efect de seră vor scădea și mai mult. Prin funcționalitatea de acordare a priorității pentru vehiculele de transport public, se va obține efectul de creștere a atractivității transportului public, datorită timpului de deplasare mai mic, cu efect asupra creșterii eficienței acestui mod de transport, precum și a migrării de la vehiculul personal la utilizarea transportului public de către un număr mare de cetățeni. Efectul de reducere a deplasărilor cu vehiculul propriu se va resimți în întreaga rețea rutieră, astfel încât parametrii de trafic la nivelul municipiului vor fi superiori. Proiectul va conduce la creșterea vitezei comerciale și a reducerii timpului de călătorie, precum și la o creștere atractivității deplasărilor cu bicicleta, respectiv la o creștere a siguranței pentru deplasările pietonale.

Schimbarea modală de la autovehiculul privat la transportul public, la deplasările cu bicicleta și pietonale va fi stimulată și de reducerea vitezei medii de circulație pentru vehiculele private, datorate reducerii capacității de circulație, astfel încât efectul asupra mobilității urbane durabile va fi unul pozitiv, constatându-se o scădere a emisiilor GES încă din primul an de analiză (2022). Pe termen mediu (anul 2026), după o modificare a comportamentului de călătorie, în sensul renunțării la deplasările cu vehiculul propriu în favoarea modurilor de deplasare mai puțin poluante, efectele benefice ale implementării proiectului vor fi mult mai pronunțate.

Obiectivele specifice ale proiectului: Creșterea numărului de pasageri transportați zilnic în transportul public urban la 9.775 pasageri/zi în primul an de după finalizarea implementării proiectului si la 10.778 pasageri/zi în ultimul an al perioadei de durabiltiate, prin creșterea atractivității transportului public, ca efect al masurilor de implementare a sistemului de eticketing, modernizarea stațiilor de transport, implementarea sistemelor de informare a călătorilor și supraveghere video în stații, asigurarea accesului la internet în stații, implementarea componentei centrale (dispecerat), datorită realizării de benzi de circulație dedicate transportului public, de reabilitare a căilor de rulare și a funcției de acordare a priorității pentru autobuze.

Scăderea emisiilor GES provenite din transportul rutier la 17.017,90 tone CO2/an în primul an de după finalizarea implementării proiectului, adică cu 848,72 tone CO2/an mai puțin decât în scenariul „fără proiect”, rezultând o îmbunătățire cu 4,8% și la 17.522,84 tone CO2/an, în ultimul an al perioadei de durabilitate, adică cu 1.180,52 tone CO2/an mai puțin decât în scenariul „fără proiect”, rezultând o îmbunătățire cu 6,3%, ca efect al măsurilor de înlocuire parțială a autobuzelor vechi cu autobuze electrice și de implementare a componentei de trafic management în vederea creșterii siguranței rutiere pentru toți participanții la trafic, de implementare a componentei de prioritizare a vehiculelor de transport public în detrimentul transportului cu autoturisme private, de implementare a componentei de monitorizare video și de implementare a componentei de centru de centru de comandă.

Descrierea si rezultatele proiectului: Lucrările de investiții aferente acestui proiect vor consta în : – Achiziția a 6 autobuze electrice, pentru înlocuirea parțială a parcului de vehicule, și stații de încărcare; – Implementarea unui sistem de e-ticketing modern, cu toate componentele sale: în stațiile de transport public (automate de vânzare a titlurilor de călătorie în 6 locații), în vehiculele de transport public (validatoare la bordul a 30 vehicule de transport public), dispecerat (servere, echipamente imprimare titluri de călătorie, aplicații software dedicate), mobile (dispozitive verificare titluri de călătorie); – Modernizarea a 5 de stații de transport public, prin următoarele intervenții: • Modernizarea stațiilor prin achiziționarea unui adăpost modern, cu acoperiș din panouri fotovoltaice și panouri publicitare pentru informații de interes public; • Implementarea unui sistem de informare a călătorilor, cu toate componentele sale: în stațiile de transport public (panouri cu mesaje variabile pentru informarea călătorilor asupra sosirii vehiculelor de transport public), în vehiculele de transport public (computer de bord, echipamente comunicații la bordul a 30 vehicule de transport public), dispecerat (servere, echipamente, aplicații software dedicate); • Implementarea componentei de supraveghere video: în stațiile de transport public și în vehicule (camere video de supraveghere), dispecerat (servere, echipamente, aplicații software dedicate); • Asigurarea accesului la internet în stațiile de transport public. – Implementarea unui sistem de monitorizare și management al flotei de autobuze: componenta centrală (dispecerat); – Înființarea unui dispecerat pentru eficientizarea transportului public: componenta centrală (servere, echipamente, aplicații software dedicate); – Aplicație mobilă de călătorie integrată cu soluțiile de mobilitate alternativă; – Implementarea componentei de prioritizare a vehiculelor de transport public, cu toate componentele sale: mobile (în vehiculele de transport public), dispecerat (servere, echipamente, aplicații software dedicate); sistemul asigură o adaptare a timpilor de semaforizare în funcție de informațiile primite în timp real asupra poziției vehiculelor de transport public, astfel încât să asigure traversarea cât mai rapidă a intersecțiilor semaforizate de către aceste vehicule, prin integrarea cu sistemul de management al traficului; – Implementarea unui sistem de trafic management și monitorizare, cu următoarele componente: • Componenta de management adaptiv al traficului • Componenta de prioritizare a vehiculelor de transport public în locațiile semaforizate • Componenta de monitorizare • Componenta de informare • Componenta de identificare automată a numărului de înmatriculare – Înlocuirea/modernizarea echipamentelor din intersecțiile și trecerile de pietoni semaforizate; – Implementarea de noi intersecții și treceri de pietoni semaforizate pe Bd. Tudor Vladimirescu; – Implementarea sistemului de camere video de monitorizare în toate intersecțiile și trecerile de pietoni semaforizate incluse în sistem; – Implementarea panourilor VMS și a camerelor LPR în locațiile corespunzătoare celor 2 intrări/ieșiri din artera principală ; – Instalarea Centrului de comandă și control integrat; – Realizarea rețelei de comunicații; – Implementarea sistemului de prioritizare pentru vehiculele de transport public – componenta locală și centrală. Componenta mobilă va fi instalată pe vehicule prin proiectul complementar de modernizare a transportului public.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *