Spitalul Județean din Turnu-Severin așteaptă acreditarea pentru tratamentul cu plasmă, în cazul persoanelor infectate cu SARS-COV 2

Social

Metoda transferului de plasmă cu anticorpi, care a dat rezultate la bolnavii aflați în stare gravă în urma infecției cu SARS-COV 2, ar putea fi aplicată și la Spitalul Județean din Turnu-Severin. Unitatea a făcut demersurile necesare, dar nu a primit încă acreditarea care i-ar da dreptul să poată aplica metoda de tratament.

În acest moment, la secția ATI a unității sanitare se află 14 bolnavi care au nevoie de tratament .

Metoda a fost aplicată cu succes la patru pacienți aflați în stare gravă la secția ATI a Spitalului Covid Victor Babeș din Timișoara. Reprezentanții centrului de transfuzii sanguine spun că pot și ei recolta plasmă de la bolnavii vindecați.

Reprezentanții Spitalului Județean susțin că au făcut demersurile necesare pentru a primi acreditarea, însă aceasta nu a venit încă.

În plus, cadrele medicale spun că ar avea nevoie și de o disponibilitate mai mare din partea pacienților vindecați, care au dezvoltat antocorpi și care ar putea să devină donatori de plasmă imună.

La secția ATI sunt disponibile 18 locuri, iar 14 sunt deja ocupate.

Numărul pacienților decedați în urma infecției cu SARS-COV 2 în Mehedinți a ajuns la 36.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *