Municipiul Drobeta-Turnu Severin

Divertisment

Municipiul Drobeta-Turnu Severin, reședința județului Mehedinți, este situat în SV României, pe stânga fluviului Dunărea, la ieșirea acestuia din defileul Porțile-de-Fier, pe malul lacului de acumulare Porțile-de-Fier I, la o altitudine de 65 m.

Din perioada neoliticului, pe teritoriul de astăzi al municipiului Drobeta-Turnu Severin, ca de altfel în toată zona Porțile-de-Fier — Cazanele Dunării, au fost descoperite vestigii aparținând culturii Schela Cladovei (8.000-6.500 î.Hr.), ansamblu material și spiritual local din sud-vestul spațiului carpato-dunărean, asimilată ulterior de cultura Starcevo-Criș. Au fost descoperite, de asemenea, pe teritoriul orașului, urme de locuire (fragmente ceramice) datând din epoca bronzului și aparținând culturii Gârla Mare (sec. XV-XIII î.Hr.), precum și urmele unui bordei datând din epoca fierului (sec. V-IV î.Hr.).

Pe locul actualului oraș a existat în antichitate așezarea geto-dacică Drobeta, menționată de Ptolemeu în scrierile sale, și a cărei existență este dovedită și de resturile de ceramică dacică descoperite aici.

În timpul primului război daco-roman (101-102 d.Hr.), prima campanie militară organizată de împăratul Traian pentru cucerirea Daciei, a fost înființat la Drobeta un mare și important centru militar, folosit ulterior ca bază de pornire în cel de-al doilea război daco-roman (105-106 d.Hr.). Cum romanii nu renunțaseră la gândul cuceririi Daciei, la Drobeta a fost construit, între anii 103-105, cu ajutorul legiunilor romane, după planurile arhitectului Apolodor din Damasc, podul din piatră peste Dunăre. Măsurând 1.134,9 m lungime și 14.55 m lățime, susținut de 20 de piloni hexagonali construiți din piatră brută și cărămidă cu liant hidraulic, podul era suspendat deasupra apei la o înălțime de 19 m și era prevăzut cu arcade de 33 m lărgime între stâlpii de susținere. O descriere a podului de la Drobeta a rămas de la Dio Cassius, care l-a vizitat în secolul III d.Hr. În imediata apropiere a capătului de pod de pe malul dacic romanii au construit un castru de mari dimensiuni, denumit Drobeta, menit să asigure paza podului.

În 105 d.Hr. împăratul Traian, în fruntea armatei sale, trece Dunărea pe la Drobeta, pe podul construit de Apolodor din Damasc. În urma celui de-al doilea război daco-roman, în anul 106 d.Hr. Dacia a fost cucerită de romani.

Așezarea civilă care a luat naștere în jurul castrului s-a contopit cu așezarea dacică, înregistrând o dezvoltare rapidă după ridicarea sa la rangul de municipiu, în anul 121, din ordinul împăratului roman Publius Aelius Hadrianus (așezarea apare menționată epigrafic în anul 145 cu numele Municipium Aelium Hadrianum Drobetensium). În anul 193, împăratul Septimius Severus a ridicat această așezare la rang de colonie.

Împăratul Hadrian (117-138) a dat o nouă organizare provinciei Dacia, în condițiile în care se înmulțiseră atacurile sarmaților asupra noii provincii, dar și răscoalele dacilor. Hadrian vine personal, în Dacia, și ordonă distrugerea podului de la Drobeta. În anul 119 are loc prima împărțire administrativă a Daciei, în Dacia Superior și Dacia Inferior, aceasta din urmă având capitala la Drobeta. La Drobeta au fost descoperite monumente funerare din perioada romană.

După retragerea administrației și armatelor romane (271/275), așezarea civilă și castrul militar au continuat să existe neîntrerupt până către mijlocul secolului V, când au fost distruse de năvălirea hunilor conduși de Attila.

În timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337) a fost reinstaurată stăpânirea romană la nord de fluviu, prilej cu care reînfloresc mai multe orașe, între care și Drobeta și Dierna (Orșova). La Drobeta au fost descoperite, din acea perioadă, obiecte cu simboluri creștine, precum și resturi ale unei construcții creștine.

Ulterior, Drobeta s-a refăcut și a devenit un mare centru comercial și meșteșugăresc, cu un oficiu vamal și fiscal pentru mărfurile care circulau pe aici, localitatea fiind menționată ultima oară în vremea împăratului bizantin Iustinian (527-565) cu numele ”Theodora”, după numele soției acestuia. Într-o ultimă încercare de întărire a romanității răsăritene, împăratul Iustinian reface mai multe cetăți, între care, pe malul stâng al Dunării, și Drobeta. Iustinian a dat dispoziție să se construiască aici un puternic turn de apărare, menționat în documentele vremii cu denumirea de ”Turnul Teodorei”.

Pe ruinele castrului roman distrus la începutul secolului VII, probabil de avari, s-a dezvoltat în secolul X o așezare de bordeie. Au fost descoperite aici fragmente de ceramică striată, de tip balcano-dunărean, aparținând culturii Dridu (secolele VIII-XI), care atestă o intensă locuire a zonei.

În secolele XIII-XVI, aici a existat o puternică cetate (Castrum Zeurini). Țara Severinului (Terra Zeurino, sau Banatul de Severin) este menționată, alături de alte formațiuni politice feudale românești (cnezate și voievodate), în Diploma Cavalerilor Ioaniți (2 iunie 1247) prin care regele ungar Bela IV dăruiește acestora Țara Severinului (vestul Olteniei și o parte din Banat).

Banatul de Severin, importantă unitate militar-administrativă, a fost conceput ca o marcă de graniță a regatului maghiar, cetatea Severinului având o importanță deosebită. Voievozii români și Coroana maghiară și-au disputat adesea întâietatea asupra cetății, care s-a aflat în stăpânirea alternativă a acestora. Astfel, au purtat titlul de ”ban al Severinului” Vladislav I Basarab, Mircea cel Bătrân și Iancu de Hunedoara. În 1524, localitatea a fost ocupată de oștile otomane conduse de Soliman Magnificul, care au distrus cetatea Severinului.

Orașul modern Drobeta-Turnu Severin are o istorie relativ nouă față de alte orașe ale României. Astfel, orașul a fost reconstruit, în urma unui decret emis de generalul Pavel Kiseleff la 22 aprilie 1833, după planurile arhitectului francez Xavier Villacrosse, cu străzi largi ce cad perpendicular pe Dunăre sau merg paralel cu ea. Orașul și-a primit numele de la ruinele Cetății Severinului care dominau la vremea aceea Dunărea și împrejurimile.

Oraș ”de negoț” pe Dunăre, Turnu Severin a devenit capitală de județ în 1841, iar până în preajma anului 1900, unul din orașele moderne ale României. A fost capitală de județ până în 1950, apoi și după 1968, odată cu reorganizarea administrativ-teritorială a țării.

În perioada 1964-1971, în zona Gura Văii (România) — Sip (Iugoslavia, azi în Serbia) a fost construit, în colaborare cu Iugoslavia, complexul hidroenergetic și de navigație Porțile-de-Fier, cu cea mai mare hidrocentrală de pe Dunăre (cu o putere instalată de 2.100 MW, din care centrala de pe malul românesc are o putere instalată de 1.050 MW), alimentată de apele lacului de acumulare Porțile-de-Fier I.

La 17 februarie 1968, orașul a fost declarat municipiu și a redevenit reședința județului Mehedinți. Până la 15 mai 1972, municipiul s-a numit Turnu Severin. La recensământul populației din 2011, Drobeta-Turnu Severin avea 92.617 locuitori. 

Dintre obiectivele de interes cultural și turistic din Drobeta-Turnu Severin amintim: Muzeul Regiunii Porților-de-Fier (fondat în 1912 de profesorul Alexandru Bărcăcilă, care a continuat preocupările de conservare a vestigiilor arheologice inițiate în oraș încă din secolul al XIX-lea; colecțiile sale au fost completate în 1951 cu patrimoniul Muzeului Dr. C.I. Istrati; în 1972 a fost organizat în forma actuală, cu secții de istorie-arheologie, științele naturii-acvariu, artă populară); Muzeul de Artă, care etalează valori ale artei feudale românești și creații artistice din secolele XIX-XX; Palatul Cultural ”Theodor Costescu” (a cărui construcție a început în anul 1912, inaugurat în 1924); ruinele piciorului ”Podului lui Traian”, împrejmuite de ziduri de protecție împotriva acțiunii corozive a Dunării; ruinele castrului roman Drobeta, de mari dimensiuni, datând din secolele II-V; ruinele Turnului de apărare numit ”Turnul Teodorei”, de formă circulară (secolul VI); ruinele termelor romane (descoperite în 1936); ruinele cetății medievale (secolele XIII-XVI) în care se găsesc și fundațiile a două bazilici romanice paleocreștine, datând din perioada romană târzie; ruinele bisericii Mânăstirii Vodița din cartierul Vârciorova, ctitorie a călugărului Nicodim din anii 1370-1375, ridicată cu cheltuiala domnului Țării Românești Vladislav I; bisericile cu hramurile ”Adormirea Maicii Domnului” — Maioreasa (1856) și ”Sfântul Ioan Botezătorul” — Grecescu (1873, cu picturi realizate de Gheorghe Tăttărescu); biserica romano-catolică (1875-1885); sinagogă de rit sefard (secolul XIX); Castelul de apă (1912-1915); Monumentul lui Traian, realizat în 1906 de sculptorul D. Franassovici.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *